2:02:38
Voi putea dormi la familia Clasky
când am ore la ºcoalã pânã târziu?
2:02:41
Imediat dupã ce am plecat mama mi-a
spus de altã decizie pe care o luase.
2:02:48
Nu aveam sã mai merg
la ºcoala particularã.
2:02:51
- Îmi pare foarte rãu
- Nu! Nu!
2:02:54
Nu îmi poþi face asta!
Nu îmi poþi face asta!
2:02:58
Nu îmi poþi face asta...
2:03:00
Cristina! Te rog...
2:03:03
Ai distrus totul!
2:03:05
Ia lucrurile de pe jos!
2:03:07
ªcoala asta era viaþa mea.
Ai distrus totul.
2:03:11
Îþi promit cã totul va fi bine.
Haide!
2:03:14
Nu. Niciodatã nu va fi bine. Te înºeli.
Exact de asta îmi era fricã.
2:03:23
Niciodatã nu te voi putea ierta!
2:03:26
Niciodatã nu te voi ierta!
Niciodatã!
2:03:30
Am o bursã. ªi nimeni
nu ar renunþa la ea.
2:03:36
Cei aproape 2 km de la casa familiei
Clasky pânã la staþia de autobuz,
2:03:40
a fost cel mai lung mers pe jos
pe care îl voi cunoaºte vreodatã.
2:03:45
Am fãcut-o de râs pe mama în public.
2:03:50
ªi totuºi ea nu a reacþionat
în nici un fel.
2:03:57
Dar ceea ce a rupt
tãcerea dintre noi douã