2:03:00
Cristina! Te rog...
2:03:03
Ai distrus totul!
2:03:05
Ia lucrurile de pe jos!
2:03:07
ªcoala asta era viaþa mea.
Ai distrus totul.
2:03:11
Îþi promit cã totul va fi bine.
Haide!
2:03:14
Nu. Niciodatã nu va fi bine. Te înºeli.
Exact de asta îmi era fricã.
2:03:23
Niciodatã nu te voi putea ierta!
2:03:26
Niciodatã nu te voi ierta!
Niciodatã!
2:03:30
Am o bursã. ªi nimeni
nu ar renunþa la ea.
2:03:36
Cei aproape 2 km de la casa familiei
Clasky pânã la staþia de autobuz,
2:03:40
a fost cel mai lung mers pe jos
pe care îl voi cunoaºte vreodatã.
2:03:45
Am fãcut-o de râs pe mama în public.
2:03:50
ªi totuºi ea nu a reacþionat
în nici un fel.
2:03:57
Dar ceea ce a rupt
tãcerea dintre noi douã
2:04:00
a fost folosirea unei des
întâlnite expresii americane.
2:04:04
Nu acum! Am nevoie de spaþiu!
2:04:08
Nu trebuie sã existe nici
un spaþiu între noi douã.
2:04:15
Sã fie ultima datã, Cristina...
2:04:16
În mijlocul discuþiei
a gãsit un moment de claritate.
2:04:27
Acum înþeleg ce se întâmplã.
2:04:33
Fata mea, îmi pare rãu cã trebuie...
2:04:36
ªi-a exprimat sentimentul de regret
2:04:38
cã trebuia sã înþeleg cea mai mare
întrebare a vieþii mele
2:04:42
la o vârstã atât de fragedã.
2:04:47
ªi apoi a întrebat:
2:04:55
Asta este ceea ce vrei
pentru tine?